Misiunea Asociatiei ADESCO este promovarea dezvoltarii eco-sustenabile si socio-culturale în comunitatile în care activeaza, având urmatoarele obiective:
a) protejarea si conservarea bio-diversitatii si echilibrului natural, formarea unei viziuni si constiinte ecologiste a tuturor cetatenilor si dezvoltarea responsabilitatilor civice;
b) dezvoltarea societatii civile prin promovarea tinerilor, multiculturalitatii si a egalitatii de sanse, precum si sustinerea proiectelor culturale si educationale;
c) sprijinirea persoanelor aflate în dificultate (vârstnici, femei, copii), îmbunatatirea calitatii vietii individuale si colective.
Pentru realizarea scopului si a obiectivelor declarate, ADESCO va realiza urmatoarele tipuri de activitati:
a) Realizarea de programe diversificate dedicate protejarii si conservarii mediului înconjurator;
b) Organizarea de tabere de voluntariat, schimburi de tineret, cursuri de pregatire, seminarii, conferinte, dezbateri publice, concursuri, precum si organizarea de alte activitati de sensibilizare a opiniei publice, potrivit legii.
c) Acordarea de consultanta si consiliere persoanelor interesate, în domeniile respectarii drepturilor omului, dezvoltarii constiintei civice, precum si în alte domenii de interes general ce privesc viata publica;
d) Realizarea de programe în vederea sprijinirii persoanelor defavorizate;
e) Dezvoltarea de programe proprii si în regim de parteneriat cu autoritatile publice din tara si strainatate;
f) Alte activitati prevazute de lege, potrivit scopului Asociatiei.